„Cine nu are bătrîni să-şi cumpere”, zice un proverb. N-am cumpărat bătrîni, ci ziare (patru publicaţii generaliste, „Ziarul de Iaşi”, „Cotidianul”, „Jurnalul Naţional” şi „Evenimentul Zilei”), pentru că trebuie să monitorizez apariţia în presă a articolelor despre bătrîni/ procese de îmbătrînire etc. timp de o lună, în săptămîni diferite. Pînă acum, deşi mai am încă două săptămîni de monitorizare (în august şi septembrie), situaţiunea se prezintă astfel:

• Niscaiva ştiri de coloană care mai anunţă spitalizarea, ori moartea, ori uciderea unei persoane în vîrstă de către cineva mai tînăr (eventual o rudă care a jinduit după pensia-i umilă);
• Încă vreo două rînduri despre pensii şi cît de mici sînt acestea în comparaţie cu nevoile bătrînilor;
• Cîteva ştiri-maimuţă despre bătrîni care la vîrste (foarte) înaintate desfăşoară activităţi neconforme cu etatea: „La 94 de ani încă merge pe bicicletă…” etc. etc.;
• Rubrica „Astăzi e ziua ta” din „JN”;
• Diverse tratamente prin ghidurile de sănătate ale publicaţiilor menţionate (de cele mai multe ori cum să fugim de bătrîneţe şi de firele albe.

Aşadar, o categorie socială extrem de vulnerabilă (asta e, în genere, imaginea conturată de ziare), care are nevoie de medicamente scumpe, atenţie sporită, regimuri alimentare speciale etc. etc. etc. Mai avem, deci, nevoie de bătrîni? Nu cumva starea actuală a naţiunii aruncă proverbul în desuetudine?

PS: nu-s nici gerontofil, nici gerontofob, ci doar urmează să particip, în toamnă, la un Simpozion internaţional de gerontologie culturală, în Spania. Dacă daţi peste bătrîni prin presă (în alte ipostaze decît cele pe care deja vi le-am expus), faceţi un pustiu de bine şi lăsaţi un comment la acest post.