PLIMBARE LA UN SUC ŞI O CAFEA
Primele două zile petrecute la Facultatea de Jurnalism din Erevan au semănat extrem de mult cu încercări consistente de alfabetizare, pînă cînd m-am lămurit că nu se poate cu engleza. Artak Aloyan, armeanul responsabil cu traducerea, a avut o sarcină dificilă. Trainerul vorbea în engleză, el traducea iniţial în armeană, dar, pentru că tînăra din Georgia, Maia, nu înţelege nici una, se recurge şi la limba-mamă a ţărilor (cît mai) est-europene sau care au fost sub dominaţie sovietică mult timp: aşadar, la putere ramîne tot rusa. În rusă ne-am înţeles (evident, tîrîndu-l cu noi* pe Ivan, reporterul din Slovacia şi cunoscător al limbii în cauză) şi într-una din zilele petrecute acolo cu frumoasa chelneriţă Esther, cînd am filmat cîteva minute într-un restaurant. La final am primit sucuri gratis, pe lîngă berea consumata contracost. Contracost, adica 500 de drame berea, un dolar jumătate. De altfel, berea armenească are cam acelaşi preţ, cu mici variaţiuni, oricare sortiment ar fi. Diferenţele sînt date numai de gust şi arome. Kilikia e o bere amăruie, „berea bărbaţilor”, după explicaţiile armenilor, Kotayk, „berea femeilor”, Gyumri, despre care n-am primit nici un detaliu (bănuind aşadar că e berea care nu te discreditează în nici un fel) şi Erebuni, o bere foarte soft, dar şi foarte rară în restaurantele armenilor, prezentă mai mult în meniuri. În orice caz, filmarea nu a fost deloc pe placul trainerului de la Kent State Univerity (USA), Karl: „This is perfectly awful” a fost singurul său comentariu.
Aşa că dimineaţa următoare, după un somn lung, de vreo 12 ore, am luat-o de la capăt, dînd buzna într-o florărie, cu camera după noi. Leoba, florarul, a acceptat în cîteva secunde să-l filmam, ba chiar şi „programasem” un interviu pentru saptamîna următoare**. Îşi vinde florile în pasajul din apropierea Casei de Oaspeţi a Universităţii, pe care le aduce din piata de lîngă stadionul oraşului, la cinci dimineaţa. A crezut iniţial că sîntem americani. Cînd am spus „Romania”, a spus “Ceausescu” şi apoi „pac pac pac”, mîinile purtînd o mitralieră imaginară, ţintind în gol.
La final am primit cafea gratis, o cafea armenească, niciodată limpede şi foarte tare.
*echipa era formată din Ivan Brada, moi, Daniel Ciurel (de la Universitatea „Tibiscus”) şi Astghik (nu întrebaţi cum se pronunţă, că n-am reuşit performanţa asta în două săptămîni) Abrahamyan, de la Televiziunea Alma din Erevan.
**interviul n-a mai avut loc, din păcate
