DESPRE CÎINI ŞI PISICI (9 + 10 iulie)

De fiecare dată cînd ajungi într-un loc pe care nu-l cunoşti nicicum, pentru a-ţi găsi, într-un fel sau altul, puncte de sprijin, începi să raportezi totul la ceea ce cunoşti mai bine. Drept urmare, avînd proaspete în minte imagini cu cîinii vagabonzi (fie cei din Iaşi, de pe lîngă Puşkin ori Centrul Cultural Francez, sau cei din Bucureşti), m-am întrebat la începtulul şederii mele în capitala Armeniei unde le sînt vagabonzii. În primele trei zile de la aterizarea în Caucaz văzusem doar trei potăi. Unul fără stapîn (pe care l-am speriat de doua ori cu blînda chemare „cuţu cuţu”) şi unul care-şi plimba stapînul în vîrstă pe Mashtots Avenue, chiar în faţa Casei de Oaspeţi a Universităţii de Stat din Erevan, acolo unde, de altfel, am fost cazat. Într-un din seri, fiind în căutarea unei case de bere anume* (pe care aveam s-o găsim abia cîteva zile mai tîrziu), David, ghidul care ne însoţea**, jurnalist la un post de televiziune din Erevan, a rîs. Întîi a zîmbit curios la naivitatea întrebării mele („Cum de n-aveţi cîini vagabonzi în Erevan?”) şi apoi, printre chicoteli, a explicat istoria cîinilor, făcîndu-ne o invitaţie în cartierul unde-şi are el domiciliul. O contribuţie consistentă la cearcanele sale au avut-o şi cîinii vagabonzi, greu de potolit din lătrat. Doar centrul capitalei e lipsit de astfel de „jivine”, pentru că au fost mutate, mai mult sau mai puţin discret, spre zonele periferice ale Erevanului. Totusi, am rămas cu o întrebare, păstrată, de fapt, ca pretext pentru o altă ieşire, de data asta la o cafea armenească***: nici pisici n-are Erevanul?

*întîlneşti, în Erevan, Beer Houses şi Tea Houses);

**la Şcoala de Vară au participat din România două persoane (autorul şi un lector de la Universitatea „Tibiscus” din Timişoara), două tinere din Georgia (Maia şi Angela), o tînără din Karabakh (Narine Vladimirovna), un individ retras (şi din Şcoala de vară, şi ca persoană) din Albania, plus un reporter din Solvacia, Ivan. Restul „echipajului” şcolii de vară erau armeni;

***Ivan, reporter la televiziunea publică din Bratislava s-a încumetat aseară, 10 iulie 2008, pe la 00.30 cu o astfel de cafea şi n-a închis un ochi toată noaptea. În dimineaţa următoare, mergînd spre cursuri, ochii i se făceau tot mai mici, pînă înspre adormire. În orice caz, de cafea s-a lecuit.